miercuri, 19 februarie 2020
Despre mine
Bunăăăăă !!!!! Eu sunt Crina și o să îmi încep descrierea prin a spune ca urăsc să mă descriu prefer să las persoanele din jurul meu să mă descopere și să își formeze o părere proprie de aceea accept criticile pană la un anumit nivel. Ador persoanele inteligente pentru că în opinia mea o persoană inteligentă este o sursa infinită de mister și abstract. Sunt pasionată de știință în special anatomie. Îmi place în tot ce fac să găsesc o logică și pentru orice lucru care nu e demonstrat științific pentru mine nu există . Deși știința face parte din mine nu neglijez nici arta în opinia mea și arta la rândul ei reprezintă tot o știință mai exact știința de a face pe cel care este martorul rodului rezultat din actul creator să înțeleagă și să simtă exact ceea ce tu ai vrut să transmiți . Curentul meu preferat este dadaismul pentru că nu îngrădește cu absolut nicio regulă artistul .Îmi place să învăț în permanență și să acumulez cât mai multe informații pentru că puterea este cunoaștere și cunoașterea este putere. Îmi doresc ca pe viitor să acumulez cât mai multe informații din toate domeniile pentru că orizonturile mele să se lărgească .În timpul liber când nu învăț mă uit la documentare din toate domeniile în special cel științific. Am trei idoli : Albert Einstein , Stephen Hawking și Mickey Mouse pentru că fiecare dintre dintre ei a reușit prin ceea ce a făcut să lase ceva puternic în urmă. Pentru mine muzica a reprezentat prietenul pe care putem să îl am mereu lângă mine și în același timp un remediu ,nu sunt alergică la niciun fel de gen muzical dar ceea ce nu mulți știu despre mine este că ador muzica clasică în special Beethoven și Mozart. Sunt pasionată de astrologie, de univers și îmi place să aspir în fiecare secundă spre ideal și să meditez.
Bun mai sus am spus că nu îmi place să mă descriu și uite ce a ieșit totuși vreau să știi că nu reprezintă nici 10% din ceea ce mă definește pe mine ca persoana este doar primul start din zecile de mii pe care le țin ferecate și ascunse .Dacă vrei să afli mai multe urmărește următoarele mele postări . Îți promit că o să fiu sinceră și directă și mereu vei afla părerea mea personală și sinceră despre toate subiectele pe care le voi aborda . Eu vreau să îți mulțumesc că ai rezistat titanic pană acum și sper că nu te-am plictisit prea tare . O să îți las o poză mai jos , iar noi ne revedem la următoarea postare.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Chiar dacă nu este subiectul meu preferat de discuție voi începe prin a spune că animalul meu preferat este lama pentru că este un anima...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu